angelica-e-medoro-riassunto-orlando-furioso

Renaşterea

[dropcap type=”1″]R[/dropcap]enşterea clasicilor – În secolul al XVI-lea, în Italia este reluat studiul literaturii clasice. Această epocă a rămas în istorie sub denumirea de Renaştere (în limba franceză renaissance – renaştere), Italia reprezentând doar punctul de pornire al mişcării care s-a propagat apoi în toată Europa. Alături de revitalizarea clasicilor, Renaşterea se caracterizeă prin interesul acordat omului (care acum lua locul pe care îl ocupase înainte Dumnezeu), apropierea faţă de natură şi răspândirea limbilor naţionale.

În această perioadă, epica veche franceză pierde teren în faţa poemelor epice în limbă elevată, care iau naştere datorită influenţei lui Homer şi Vergiliu. Unii scriitori, precum Ariosto, dezvoltă teme fantastice pure, alţii precum Camoes sau Ercilla, relatează despre faptele glorioase ale unui erou sau ale unui popor întreg.

Ariosto si Orlando furios. Italianul Ludovico Ariosto (1474-1533) este autorul poemului eroic Orlando furioso, o lucrare de mare întindere, care este scrisă conform principiilor clasice. Mulţi critici îl consideră unul dintre cele mai valoroase poeme epice ale tuturor timpurilor, datorită expresivităţii sale si tehnicii stilistice folosite. Personajul principal, Orlando, trăieste o serie de aventuri neobişnuite şi fantastice.

La Araucana de Ercilla. În La Araucana, spaniolul Alonso de Ercilla y Zuniga (1533-1594) abordeaza istoria Americii, prezent&nd cu precadere razboiul de cucerire al teritoriului Chilian. Soldatul Alonso de Ercilla, care luase parte la multe dintre luptele descrise de el, glorifica atat curajul si noblefea spaniolilor, cat si virtu^le araucanilor care isi aparau fara. Ercilla blameazA atrocitafile conchistadorilor, nascocind insa si episoade fantastice, fes&nd povesti de dragoste si prezentandu-i pe nativii locului ca pe nis te fiinfe poetice.

Renasterea a reutilizat ca sursa de inspiratie ideile greco-latine. In imagine pot fi vazute personajele mitologice Venus, Marte si Cupidon
Renasterea a reutilizat ca sursa de inspiratie ideile greco-latine. In imagine pot fi vazute personajele mitologice Venus, Marte si Cupidon

Lirica – Lirica epocii renascentiste diferă puternic de cea a Evului Mediu. Încă din secolul aI XlV-lea, Dante si Petrarca făcuseră primii paşi în direcţia liricii tipice a Renaşterii, prin alegerea temei şi prin metrică. În mod concret, ne referim la iubirea platonică, aşa cum o percepea Petrarca, la idealizarea naturii, la motivele pastorale şi mitologie, la cultul frumuseţii formale şi la compoziţiile în versuri formate din unsprezece silabe. Toate aceste inovaţii italiene aveau să fie utilizate în următoarele secole de poeţi precum Garcilaso de la Vega, în Spania, sau Pierre de Ronsard, în Franţa.

Garcilaso de la Vega. Garcilaso a introdus lirica renascentistă în Spania la inceputul secolului al XVI-lea. Lui i se datorează preluarea în limba spaniolă a noilor forme metrice italiene, în special a versului format din unsprezece silabe şi a sonetului. Acest nou tip de versificaţie avea să revoluţioneze poezia spaniolă. Cuviosul Luis de Leon a continuat mişcarea iniţiată de Garcilaso. Opera amplă de o viaţă a lui Garcilaso se remarcă în primul rând prin eglogele sale. Acestea sunt compoziţii poetice, în care Păstorii, înconjuraţi de un cadru natural idilic, relatează sub forma de dialog experienţele lor nefericite în dragoste. Aşadar, Garcilaso a cultivat poetica pastorală, la fel cum o făcuse şi poetul latin Vergiliu.

Published by

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *